POEZIE
Selectii din poeziile lui George Tarnea (publicate sau inedite
din manuscrisele originale ale autorului)
INALTA FIDELITATE
GEORGE TARNEA: Inalta Fidelitate
Bucuresti 1977
Inalta Fidelitate
La jumătatea nopţii
Vom desena cu fluturi
Oglinzi tremurătoare
De spaţiu efemer
Şi adunînd lumina
Sub sfoara unei ciuturi
Ne vom topi de sete
Alunecînd spre cer
În carnea ta luceferi
Vor înflori femeie
Rememorînd căldura
Unui sărut răpus
Şi prin adînca rouă
A mărilor lactee
Rănindu-mă cu flăcări
Te voi veghea supus.
BALADA VALSULUI CONCENTRIC
GEORGE TARNEA: Cartea Clara
Bucuresti 1986
Balada valsului concentric
Obositor să ştiu că eşti departe
Obositor să ştii că nu mai vin
Cînd sabia virtuţii ne desparte
Şi-mbătrîneşte nunta fără vin,
Obositor să credem că iubirea
Ne hărţuieşte ca o boală-n plus –
Mă ştiu de mult tot mai străin cu firea,
Te simt la capătul opus,
Rememorări de case fără ziduri –
Cînd stelele sărutului se sting
Mi-e greu să fac lumină printre riduri
Ţi-e greu să te arunci cu viaţa-n ring.
Abia dacă s-a scurs atîta vreme
Cît să încapă într-un ceas cu cuc
Eşti liberă să fugi şi nu te teme
Că-ţi voi umbla prin somn ca un haiduc.
Obositor să aflu că ţi-e bine
Obositor să afli că mi-e greu –
Concentric vals cu două carabine
Şi-un vis de pace amînat mereu.
ELEGIA CEAIULUI
Te-am iubit, Marusea
cînd eram mai mic
oferindu-ţi zilnic
flori presate-n plic.
Te-am iubit în taină
cu tot visul meu
agăţat de sfoara
unui şubred zmeu.
Cînd săream pe ciotul
cailor de var
te-am iubit, Marusea
lîngă samovar.
Tu-mi cîntai romanţe
pe maidanul surd –
eu ciopleam supliciul
unui zmeu absurd
Şi prin toată vara
gropilor cu bozi
inventînd iubirea
te trăgeam de cozi.
Ce suave timpuri
prăbuşite-n vis –
unde sînt copiii
primului abis
Ce mai faci, Marusea
cărui suflet plîngi
mica ta romanţă
cu genunchii frînţi?
Azi cînd sorb aroma
ceaiului rusesc
nici măcar în aburi
nu te regăsesc
Şi mă-ntorc la miezul
vîrstelor cu ploi
cînd striveam iubirea
sub genunchii goi.
Cîte lucruri simple
s-au topit de-atunci
întîmplări şi chipuri
zări, oraşe, lunci.
Nu mai e nici zmeul
nici supliciul cast –
doar tăcuta umbră
dintr-un vis prea vast.
Însorite cîmpuri
mai străbat şi-acum
dar nu-mi aflu pacea
gîndului nicicum.
Ce mai faci, Marusea
în ce ploi te scalzi
şi-n ce iarbă luneci
cu genunchii calzi?
Flori de mări presate
oarbe flori de crin
mai păstrez şi astăzi
într-un colţ de scrin
Şi mai fug de-acasă
cînd îmi vine chef
să alerg prin ţara
ierbii de sidef.
Dar mă-ntorc statornic
lîngă-acelaşi ceai
plin de gust de toamnă
cum doar tu-mi făceai.
Împletind aiurea
flori de mucava
te-am iubit, Marusea
foarte mult cîndva.
RUGĂCIUNE DE POET
Fă-mi Doamne rost de-o axiomă
Mai rezistentă la purtat,
Să pot răzbi, din vomă-n vomă,
Cu optimismul prescurtat…
Că-i prea pe dos ce se întâmplă
În lumea asta de consum.
Mi-au răsărit trei crini la tâmplă
Dar cum pot, Doamne, să-mi asum
Nemăsurata lor lumină –
Care nu pare-a scăpăta –
Fără o diplomă divină
Semnată chiar de mâna ta
De-aceea te şi-ntreb, Stăpâne
A tot ce-i încă mărginit,
După uitare, cum rămâne
Cu partea mea de infinit?
Egloga autodenunţării
Sunt vinovat că sunt poet!
N-am pe niciunde cont secret,
Mă-mpac cu mine tot mai greu –
La mila altora, mereu.
Chiar dacă umblu şi trăiesc,
Tot mai puţin mă preţuiesc
Scriind poeme pentru proşti,
De-aceea, unii dintre foşti,
Deşi nu le-am făcut nimic,
Mă socoteau un inamic...
Iar actualii îmi pretind,
Pe de pomană, să-i destind
Şi să-i distrez, şi să-i cultiv,
Scoţându-mă definitiv
Din sfera celor învârtiţi
Prin bani murdari şi nemunciţi,
Ba, pe deasupra-mi şi impun
Ce am eu voie să mai spun,
Ce să mănînc, şi ce să beau,
Pe care drumuri s-o mai iau,
Ca nu cumva să le strivesc
Gazonul foarte englezesc,
Adus din rai şi răsădit
În spaţiul ăsta prăpădit,
Să aibă o dovadă-n plus
Că eu sunt jos, iar ei sunt sus.
RUGĂCIUNE DE POET
Fă-mi Doamne rost de-o axiomă
Mai rezistentă la purtat,
Să pot răzbi, din vomă-n vomă,
Cu optimismul prescurtat…
Că-i prea pe dos ce se întâmplă
În lumea asta de consum.
Mi-au răsărit trei crini la tâmplă
Dar cum pot, Doamne, să-mi asum
Nemăsurata lor lumină –
Care nu pare-a scăpăta –
Fără o diplomă divină
Semnată chiar de mâna ta
De-aceea te şi-ntreb, Stăpâne
A tot ce-i încă mărginit,
După uitare, cum rămâne
Cu partea mea de infinit?
Egloga artei culinare
Între războaie şi-ntre ploi
Dă măgăreaţa peste noi,
Ne toacă sufletul mărunt
Şi-apoi îl perpeleşte-n unt –
La foc domol şi-ndelungat –
Să-i fie gustul mai legat,
Iar la sfârşit îl stinge-n vin
Trecînd într-un festin divin
Drept preparatul cel mai rar
Din reţetarul culinar...
De-aceea, poate, ne şi cer
Cei mari, să ne urcăm la cer,
Pe nesimţite şi desculţi,
Cât mai tăcuţi şi cât mai mulţi,
Cât mai umili, cât mai cuminţi,
Dar nici prea reci, nici prea fierbinţi.
EGLOGA DIFERENTEI SPECIFICE
GEORGE TARNEA: Poeme suparate rau
Bucuresti 1996
Egloga diferenţei specifice
Un prost dă-n brânci, că de-aia-i prost,
Să-şi facă de belele rost
Şi-apoi se plânge tuturor
Că stă cu arma la picior,
De-o viaţă-ntreagă – tot pe loc –
Să i se dea comanda :„Foc!”
Pe câtă vreme cel deştept
Îşi trage şi dricarii-n piept,
Plătind un sfert din cât îi cer,
Ca să-l transporte până-n cer.
Egloga modului de viaţă
Educlorat, educlorat,
Mirosul nostru de căcat
Ne pare-a fi miros de mosc...
Păcat că alţii nu-l cunosc,
Nu-l întreţin, nu-l trag în piept,
Şi nu prea cred să fie drept
S-avem doar noi, de sus în jos
Un privilegiu puturos...
Aşa, încât, s-ar cuveni
Să dăm, oricui ar mai veni
Pe-aceste plaiuri care put,
A căcănari, de la-nceput,
O doză triplă, din ce-avem
Ca singur adevăr suprem,
Şi, cine ştie, mai apoi,
Ce fel de îngeri sau ce fel de boi –
Lingându-se subtil pe bot –
O să ni-l ia-ntr-o zi de tot,
Lăsîndu-ne cu soarta-n drum,
Fără nici urmă de parfum,
Mult mai săraci, cu sacii-n car,
Să respirăm şi noi măcar...
Egloga pariului naţional
Ne trec o mie de sudori,
Când dăm cu nasul de duhori
Dar punem botul, vrând-nevrând,
Cu spaima de popor flămând,
La fiecare surogat –
Adus de câte-un delegat
Al belitorilor de oi –
Deşi, apoi, e vai de noi,
Prin câte cazne înotăm,
Să mai trăim, să mai votăm,
Să mai visăm, să mai vedem,
Strocând în gând câte-un edem,
Sau câte-o bubă de import,
Şi iar mizăm pe calul mort.
IMANENTA RAZBUNARE
GEORGE TARNEA: Poeme suparate rau
Bucuresti 1996
Imanenta răzbunare
Ceva, ceva tot pui deoparte
Din contrabanda cu stavrizi,
Sau cu juninci aproape moarte,
Sau cu moloz de cărămizi...
Doar fraieri să găseşti, la târlă,
Ori prin te miri ce târg obscur,
Şi bunăstarea curge gârlă,
Până de toţi te doare-n cur.
Deşi, cam trebuie să-ţi fie
Târşeală de codoşii traşi
Pe sfoară, cu vreo sindrofie,
Galantă pentru poteraşi...
Că dacă-şi pun în gând să scape
De hoitul tău mult prea anost,
Te-ascund frumos sub şapte ape,
Până se uită cine-ai fost.
Te fac piftie anonimă
Sub şapte straturi de ciment,
Fără să pară c-ar fi crimă
Aceste funest eveniment.
Şi-apoi vor relua comerţul –
Cinstit, cuminte şi curat –
Spălând cu şpriţul şi cu sperţul
Câte latrine ţi-au furat.
Volum
Anarhia ierarhiei
Cum se leagă-n ierarhii,
După câte şi mai câte
Jocuri false şi urâte,
Scopul sfintei anarhii.
Pe cei vechi îi vând cei noi,
Pe cei mari cei mici îi cară,
Într-o linişte precară
Printre munţii de gunoi.
Sub privirile cuminţi
Ale sfinţilor de cretă,
O restricţie secretă
Scoate gloatele din minţi.
Sare-n aer, pas cu pas,
Caruselul disperării
Şi, la vremea înserării,
Bâlciul intră în impas.
Nici nu ştii ce să mai faci
Cu măruntele impresii
Dintr-o lume de obsesii...
Scrii şi tremuri, plângi şi taci.
E un fel de pact formal
Cu puterile oculte
Care nu prea ţin s-asculte
Glasul vreunui om normal.
Inerentele plăceri
Din bordelul ideatic
Se reduc, în mod dramatic,
Însă cum şi cui să ceri
Compensaţii, cât de cât,
Pentru starea maladivă
Când şi grâul de colivă
Le stă zeilor de gât?
Unii tremură de frig,
Alţii tremură de frică
Prea uşor, de-un timp, se strică
Gaura de la covrig.
Dau cu moartea-n neamul prost
Comandaţi de oşti subtile,
Şi-nnoptarea de reptile
Poate, pot aşa a fost.
După ce, din zori de zi,
Se umflaseră în piele,
Şi-au pus piedici între ele,
Să se poată încălzi.
Ce să mai vorbim, atunci,
Despre cum cîrpim noi sacul
Şi ne facem fraţi cu dracul
Până-i obligăm pe prunci...
MUZA DEFECTA
GEORGE TARNEA: Inedita
Bucuresti 1991-2001
Volum
Muza defectă
Nu-mi spune mie, doamnă, cum se moare
Dintr-o iubire cu statut secret –
Mi-e trupul vlăguit de-atâta floare
Dar nu ascund nimic şi nu regret.
Abia mi-ajunge vremea pentru alte
Crucificări stupide şi groteşti,
În sfera suferinţelor înalte,
Prin care nici cu gândul nu pluteşti.
Sunt disponibil – la aceleaşi mize –
Şi încă foarte bun de împrumutat,
Din pricină de poftă sau de crize
Pentru un timp extrem de limitat.
Nu-mi spune mie, doamnă, cîte drame
Încap în carnea mea, definitiv,
Sunt bun de pus, cu porţia, în rame
Şi licitat ca un tablou votiv.
Dar nu prea cred să-ţi fie la-ndemână
Să-mi înţelegi legenda, în vreun fel,
De vreme ce prea suferi să-ţi rămână
Onoarea nepătată-ntr-un bordel.
Iubirea mea, oricum, nu-i de vânzare –
Mult prea nebun fiind şi prea măreţ –
Poţi să te-ntinzi de-acum din zare-n zare,
Greşeala cu poetul n-are preţ...
Şi, tuturor o să le crape buza,
La gândul că vor da de gustul meu,
Strigând patetic: „Ce defectă-i Muza!”
Datoare mie, prin stigmat, mereu.
Elegia ceaiului
Te-am iubit, Ludmila
cînd eram mai mic
oferindu-ţi zilnic
flori presate-n plic.
Te-am iubit în taină
cu tot visul meu
agăţat de sfoara
unui şubred zmeu.
Cînd săream pe ciotul
cailor de var
te-am iubit, Ludmila
lîngă samovar.
Tu-mi cîntai romanţe
pe maidanul surd –
eu ciopleam supliciul
unui zmeu absurd
Şi prin toată vara
gropilor cu bozi
inventînd iubirea
te trăgeam de cozi.
Ce suave timpuri
prăbuşite-n vis –
unde sînt copiii
primului abis
Ce mai faci, Ludmila
cărui suflet plîngi
mica ta romanţă
cu genunchii frînţi?
Azi cînd sorb aroma
ceaiului ceresc
nici măcar în aburi
nu te regăsesc
Şi mă-ntorc la miezul
vîrstelor cu ploi
cînd striveam iubirea
sub genunchii goi.
Cîte lucruri simple
s-au topit de-atunci
întîmplări şi chipuri
zări, oraşe, lunci.
Nu mai e nici zmeul
nici supliciul cast –
doar tăcuta umbră
dintr-un vis prea vast.
Însorite cîmpuri
mai străbat şi-acum
dar nu-mi aflu pacea
gîndului nicicum.
Ce mai faci, Ludmila
în ce ploi te scalzi
şi-n ce iarbă luneci
cu genunchii calzi?
Flori de mări presate
oarbe flori de crin
mai păstrez şi astăzi
într-un colţ de scrin
Şi mai fug de-acasă
cînd îmi vine chef
să alerg prin ţara
ierbii de sidef.
Dar mă-ntorc statornic
lîngă-acelaşi ceai
plin de gust de toamnă
cum doar tu-mi făceai.
Împletind aiurea
flori de mucava
te-am iubit, Ludmila
foarte mult cîndva.
BALADA RAZBOAIELOR DESENATE
GEORGE TARNEA: Drumul domnului de roua
Bucuresti 1977
Balada războaielor desenate
Desenez războaie
pentru fiul meu
dar sfîrşitul este
reluat mereu
Ba greşesc o luptă
ba omit un pact
şi ratez finalul
fiecărui act
De-un soldat mi-e milă
să-l omor de tot
inventez victorii
dar mai mult nu pot
Fiul meu se plînge
mai ales cînd şterg
pacea către care
mă făceam că merg
Şi cînd zei războinici
scot porunci pe nări
fiul meu de treabă
suflă-n lumînări
LEGENDA CAMELOTULUI
GEORGE TARNEA: Drumul domnului de roua
Bucuresti 1977
Legenda Camelotului
Surprinzător e jocul
surprinzătoare trapa
regina tolerează
călăul varsă apa
Iar doamnele din cadrul
suitei de onoare
cu nobil suflet calcă
sentinţele-n picioare
Stă regele-n derută
pe soclul său de nouri
şi resemnat oferă
bufonilor cadouri
Surprinzător e timpul
surprinzătoare sfera
persistă-n ştreang dogmatic
iubirea efemeră
De sub armuri se vede
cum trece fala verii
şi ruginesc prea iute
la gînduri cavalerii
Surprinzător e preţul
surprinzătoare cartea
un vrăjitor se joacă
prea insistent cu moartea
Potirul purităţii
se sparge-ntr-o vitrină
atins din întîmplare
de-o zînă clandestină
Surprinzător e visul
surprinzătoare clipa
cînd prea rotundă masa
îşi freamătă risipa
Cuceritori de jocuri
neinventate încă
poeţii doar pot scoate
o sabie din stîncă
Surprinzător e somnul
surprinzătoare flora
pe care o descrie
un grădinar cu ora
MARTEI
GEORGE TARNEA: Inalta Fidelitate
Bucuresti 1977
Martei
Minune fără nume
Şi ardere domoală
Ucigătoare miere
Şi mult rîvnit popas
Zăpada resemnării
Prin părul tău de smoală
Mai lasă cîte-o urmă
Cînd mai greşesc un pas
Dar fiecare cîntec
Prin grija ta rămîne
La fel de nalt şi tînăr
Sub caldele ninsori
Şi se opresc din strigăt
Pendulele bătrîne
Cînd ochii tăi cît cerul
Mă vindecă de nori.
BALADA BLONDELOR IUBIRI
GEORGE TARNEA: Inalta fidelitate
Bucuresti 1977
Balada blondelor iubiri
Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminînd cu ascensoare
Misterul nostru pămîntesc
Îmbătrînim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Dresînd păpuşi fără adresă
Pentru serbările din zori
Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul bufon
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Când dau părinţii telefon
Sîntem lucizi pînă la sînge
Nedespărţiţi pînă la cer
Şi nici nu ştiu după iubire
Ce se cuvine să-ţi mai cer
E prea frumos la tine-n suflet
E prea tîrziu la mine-n gînd
Împărtăşim aceeaşi taină
Dar nu se ştie pînă cînd
Cuvintele îşi pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Şi tot mai vinovate păsări
Dau eşafoadelor ocol
Sub fruntea mea se face noapte
În ochii tăi se face zi
Şi renunţăm să mai cunoaştem
Ce stele ne-ar putea păzi
Pecetluim cu definiţii
Aceste stranii convorbiri
Rememorînd la despărţire
Balada blondelor iubiri.
PRIVELISTE FARA BUFON
GEORGE TARNEA: Inalta fidelitate
Bucuresti 1977
Privelişte fără bufon
Bufonul regelui de-o vreme
Sub lacăt e ţinut cu post
Curtenii n-au de ce se teme
Dar viaţa nu-şi mai află rost
Paharnicul răstoarnă cupa
Regina are insomnii
Armaşul trist cu toată trupa
Cultivă-n tunuri iasomii
Şi-n toată-această dezolantă
Privelişte fără bufon
Bătrînul rege de paiantă
Dă morţii primul telefon.
DESPRE FOTOGRAFII
GEORGE TARNEA: Scrisori de fiecare zi
Bucuresti 1980
Despre fotografii
Cînd eram copil
toate îmi păreau
clădite altfel
o joacă dobîndirea pîinii
o joacă dobîndirea iubirii
o joacă dobîndirea înţelepciunii
Pentru fiecare anotimp
avem întipărită în suflet
cîte o fotografie
din care nu lipsea nimic
ELEGIA FOTOGRAFULUI DE ABERATII
GEORGE TARNEA: Balada pentru vinul tanar
Bucuresti 1981
Elegia
Fotografului de aberaţii
Îmi rătăcesc prin sînge
parabolele nunţii
un du-te-vino criptic
de crime fără chip
şi mi se-ntorc maurii
sub tencuiala frunţii
cît ţine anarhia
furtunii de nisip.
Vedenii saprofite
se poartă peste ape
mă simt bogat în fluturi
mă ştiu bogat în timp
de orice zeu mi-e milă
dar pot lăsa să-mi scape
măcar odată liftul
spre cina din Olimp.
Sub stricte circumstanţe
respir în rezervaţii
o libertate amplă
cu sînge policrom
admir cultivatorii
de spini dintre ovaţii
şi-mpart aceeaşi pîine
mireselor de crom.
Erorile mă lasă
din ce în ce mai rece
vecinătatea nopţii
fiindu-mi de folos
cînd sabia lumină
de toată vina trece
şi ciopîrţeşte mitul
astralului colos.
CANTECUL JUCARIILOR PARASITE
GEORGE TARNEA: Scrisori de fiecare zi
Bucuresti 1980
Cîntecul Jucăriilor părăsite
1
Nani, nani
urs de pluş,
ghem lălîu cu ochi răpuşi,
de a doua oară puşi
din doi nasturi cu căluş,
nepereche, lipiţi cîş
peste carnea rumeguş.
Vin acuş, nu vin acuş,
sînt atîtea-nchise uşi,
drum pierdut şi lung urcuş
pînă-n podul cu păpuşi.
Nani, nani,
urs de pluş.
2
Copiii cresc, se fac părinţi,
alte-ntîmplări le trec prin minţi,
au şi probleme au şi bani
pot cumpăra un car de ani.
De jucării nu se ating,
mai pierd o luptă, mai înving,
mai dau de veste prin scrisori,
mai trec şi-n moarte, uneori.
Părinţii sînt copii bolnavi –
mult prea docili şi mult prea gravi
şi mult prea mulţumiţi că sînt
înscrişi de viaţă la cuvînt.
Printre prea multe-ntrebări
îşi duc copiii la serbări
şi le oferă drept cadou
vechi jucării cu pluşul nou.
Pun în balanţă ce-i de pus
un pas în jos, un pas în sus,
îndepărtîndu-se uşor
de jocul din copiii lor.
3
Nani, nani
urs de pluş,
scoate-ţi capul din culcuş
să te-ntreb ce-mi este-acuş –
cal bătrîn, fără căluş,
plimb nepoţii între uşi
Nani, nani
urs de pluş.
JOCURI MEMORABILE
GEORGE TARNEA: Cantec pentru tara om
Bucuresti 1981
Jocuri memorabile
„Cine vine
azi la tine
Domnişoară cu botine?”
„Vin vreo două-trei albine
din grădinile andine
să mănânce amandine!”
„Foarte bine,
foarte bine,
dar te rog să-mi spui
cu mine
cine se mai joacă,
cine?”
„Un sprinţar
ţînţar, vecine,
vine-n zbor peste coline
din legendele eline
încărcat cu mandarine
şi smochine levantine
în cornete filistine
să se joace azi cu tine
de-a războaiele marine
printre crini şi crinoline.”
CU PRIVIRE LA IUBIRE
GEORGE TARNEA: Cu privire la Iubire - Poem Olograf in 50 de strofe
Bucuresti 2015
Cu privire la Iubire
Urăsc iubirea din oficiu
Şi dogma fără postament,
Miresele de sacrificiu,
Şi gloria prin testament.
Urăsc lichelele spălate,
Şi sfinţii foarte urduroşi,
Convenienţa din palate,
Şi picoteala în galoşi.
Urăsc ochioşii cu simbrie,
Care pretind c-ar fi turişti,
Şi berzele intrate-n vrie,
Şi anarhiştii futurişti.
Urăsc tîmpenia gregară
Dintr-un slogan agitator,
Şi trenul fără nici o gară,
Şi şansa de–a muri dator.
...
CANTEC PENTRU FIUL MEU
GEORGE TARNEA: Cartea Clara
Bucuresti 1986
Cand foamea n-are margini
Celui sarac nu-i spune
Sa-si verse peste suflet
Un cer de ganduri bune.
Cand arde-ntreg pamantul
Celui bogat nu-i cere
Sa-si verse peste rana
O lacrima de miere.
Dar socoteste-n taina
Dupa tipicul mintii
De ce se sparge gheata,
De ce ne mor parintii.
Si-ai sa descoperi singur
La cuvenita vreme
Ca poate sta sub sabii
Doar cel ce nu se teme.