POEZIE

Selectii din poeziile lui George Tarnea (publicate sau inedite
din manuscrisele originale ale autorului)

INALTA FIDELITATE

GEORGE TARNEA: Inalta Fidelitate 

Bucuresti 1977

Inalta Fidelitate

 

La jumătatea nopţii

Vom desena cu fluturi

Oglinzi tremurătoare

De spaţiu efemer

Şi adunînd lumina

Sub sfoara unei ciuturi

Ne vom topi de sete

Alunecînd spre cer

 

În carnea ta luceferi

Vor înflori femeie

Rememorînd căldura

Unui sărut răpus

Şi prin adînca rouă

A mărilor lactee

Rănindu-mă cu flăcări

Te voi veghea supus.

 

BALADA VALSULUI CONCENTRIC

GEORGE TARNEA: Cartea Clara

Bucuresti 1986

Balada valsului concentric

 

Obositor să ştiu că eşti departe

Obositor să ştii că nu mai vin

Cînd sabia virtuţii ne desparte

Şi-mbătrîneşte nunta fără vin,

 

Obositor să credem că iubirea

Ne hărţuieşte ca o boală-n plus – 

Mă ştiu de mult tot mai străin cu firea,

Te simt la capătul opus,

 

Rememorări de case fără ziduri – 

Cînd stelele sărutului se sting

Mi-e greu să fac lumină printre riduri

Ţi-e greu să te arunci cu viaţa-n ring.

 

Abia dacă s-a scurs atîta vreme

Cît să încapă într-un ceas cu cuc

Eşti liberă să fugi şi nu te teme

Că-ţi voi umbla prin somn ca un haiduc.

 

Obositor să aflu că ţi-e bine

Obositor să afli că mi-e greu –

Concentric vals cu două carabine

Şi-un vis de pace amînat mereu.

 

ELEGIA CEAIULUI

GEORGE TARNEA: Balade  

Bucuresti 1976

ELEGIA CEAIULUI

Te-am iubit, Marusea
cînd eram mai mic
oferindu-ţi zilnic
flori presate-n plic.

Te-am iubit în taină
cu tot visul meu
agăţat de sfoara
unui şubred zmeu.

Cînd săream pe ciotul
cailor de var
te-am iubit, Marusea
lîngă samovar.

Tu-mi cîntai romanţe
pe maidanul surd –
eu ciopleam supliciul
unui zmeu absurd

Şi prin toată vara 
gropilor cu bozi
inventînd iubirea
te trăgeam de cozi.

Ce suave timpuri
prăbuşite-n vis –
unde sînt copiii
primului abis

Ce mai faci, Marusea
cărui suflet plîngi
mica ta romanţă
cu genunchii frînţi?

Azi cînd sorb aroma
ceaiului rusesc
nici măcar în aburi
nu te regăsesc

Şi mă-ntorc la miezul
vîrstelor cu ploi
cînd striveam iubirea
sub genunchii goi.

Cîte lucruri simple
s-au topit de-atunci
întîmplări şi chipuri
zări, oraşe, lunci.

Nu mai e nici zmeul
nici supliciul cast –
doar tăcuta umbră
dintr-un vis prea vast.

Însorite cîmpuri
mai străbat şi-acum
dar nu-mi aflu pacea
gîndului nicicum.

Ce mai faci, Marusea
în ce ploi te scalzi
şi-n ce iarbă luneci
cu genunchii calzi?

Flori de mări presate
oarbe flori de crin
mai păstrez şi astăzi
într-un colţ de scrin

Şi mai fug de-acasă
cînd îmi vine chef
să alerg prin ţara
ierbii de sidef.

Dar mă-ntorc statornic
lîngă-acelaşi ceai
plin de gust de toamnă
cum doar tu-mi făceai.

Împletind aiurea
flori de mucava
te-am iubit, Marusea
foarte mult cîndva.

 

RUGACIUNE DE POET

GEORGE TARNEA: Poeme suparate rau

Bucuresti 1996

RUGĂCIUNE DE POET

 

Fă-mi Doamne rost de-o axiomă

Mai rezistentă la purtat,

Să pot răzbi, din vomă-n vomă,

Cu optimismul prescurtat…

 

Că-i prea pe dos ce se întâmplă

În lumea asta de consum.

Mi-au răsărit trei crini la tâmplă

Dar cum pot, Doamne, să-mi asum

 

Nemăsurata lor lumină –

Care nu pare-a scăpăta –

Fără o diplomă divină

Semnată chiar de mâna ta

 

De-aceea te şi-ntreb, Stăpâne

A tot ce-i încă mărginit,

După uitare, cum rămâne

Cu partea mea de infinit?

 

EGLOGA AUTODENUNTARII

GEORGE TARNEA: Poeme suparate rau 

Bucuresti 1996

Egloga autodenunţării

 

Sunt vinovat că sunt poet!

N-am pe niciunde cont secret,

Mă-mpac cu mine tot mai greu –

La mila altora, mereu.

Chiar dacă umblu şi trăiesc,

Tot mai puţin mă preţuiesc

Scriind poeme pentru proşti,

De-aceea, unii dintre foşti,

Deşi nu le-am făcut nimic,

Mă socoteau un inamic...

Iar actualii îmi pretind, 

Pe de pomană, să-i destind

Şi să-i distrez, şi să-i cultiv, 

Scoţându-mă definitiv

Din sfera celor învârtiţi

Prin bani murdari şi nemunciţi,

Ba, pe deasupra-mi şi impun

Ce am eu voie să mai spun,

Ce să mănînc, şi ce să beau,

Pe care drumuri s-o mai iau, 

Ca nu cumva să le strivesc

Gazonul foarte englezesc,

Adus din rai şi răsădit

În spaţiul ăsta prăpădit,

Să aibă o dovadă-n plus

Că eu sunt jos, iar ei sunt sus.

 

RUGACIUNE DE POET

GEORGE TARNEA: Poeme suparate rau

Bucuresti 1996

RUGĂCIUNE DE POET

 

Fă-mi Doamne rost de-o axiomă

Mai rezistentă la purtat,

Să pot răzbi, din vomă-n vomă,

Cu optimismul prescurtat…

 

Că-i prea pe dos ce se întâmplă

În lumea asta de consum.

Mi-au răsărit trei crini la tâmplă

Dar cum pot, Doamne, să-mi asum

 

Nemăsurata lor lumină –

Care nu pare-a scăpăta –

Fără o diplomă divină

Semnată chiar de mâna ta

 

De-aceea te şi-ntreb, Stăpâne

A tot ce-i încă mărginit,

După uitare, cum rămâne

Cu partea mea de infinit?

 

EGLOGA ARTEI CULINARE

GEORGE TARNEA: Poeme suparate rau 

Bucuresti 1996

Egloga artei culinare

 

Între războaie şi-ntre ploi 

Dă măgăreaţa peste noi,

Ne toacă sufletul mărunt

Şi-apoi îl perpeleşte-n unt –

La foc domol şi-ndelungat –

Să-i fie gustul mai legat,

Iar la sfârşit îl stinge-n vin

Trecînd într-un festin divin

Drept preparatul cel mai rar

Din reţetarul culinar...

De-aceea, poate, ne şi cer

Cei mari, să ne urcăm la cer,

Pe nesimţite şi desculţi,

Cât mai tăcuţi şi cât mai mulţi,

Cât mai umili, cât mai cuminţi,

Dar nici prea reci, nici prea fierbinţi.

 

EGLOGA DIFERENTEI SPECIFICE

GEORGE TARNEA: Poeme suparate rau 

Bucuresti 1996

 

Egloga diferenţei specifice

 

Un prost dă-n brânci, că de-aia-i prost,

Să-şi facă de belele rost

Şi-apoi se plânge tuturor

Că stă cu arma la picior,

De-o viaţă-ntreagă – tot pe loc – 

Să i se dea comanda :„Foc!”

Pe câtă vreme cel deştept

Îşi trage şi dricarii-n piept,

Plătind un sfert din cât îi cer,

Ca să-l transporte până-n cer.

 

EGLOGA MODULUI DE VIATA

GEORGE TARNEA: Poeme suparate rau 

Bucuresti 1996

 

Egloga modului de viaţă

 

Educlorat, educlorat,

Mirosul nostru de căcat

Ne pare-a fi miros de mosc...

Păcat că alţii nu-l cunosc, 

Nu-l întreţin, nu-l trag în piept,

Şi nu prea cred să fie drept

S-avem doar noi, de sus în jos

Un privilegiu puturos...

Aşa, încât, s-ar cuveni

Să dăm, oricui ar mai veni

Pe-aceste plaiuri care put,

A căcănari, de la-nceput,

O doză triplă, din ce-avem

Ca singur adevăr suprem, 

Şi, cine ştie, mai apoi,

Ce fel de îngeri sau ce fel de boi –

Lingându-se subtil pe bot –

O să ni-l ia-ntr-o zi de tot,

Lăsîndu-ne cu soarta-n drum,

Fără nici urmă de parfum,

Mult mai săraci, cu sacii-n car,

Să respirăm şi noi măcar...

 

EGLOGA PARIULUI NATIONAL

GEORGE TARNEA: Poeme suparate rau 

Bucuresti 1996

 

Egloga pariului naţional

 

Ne trec o mie de sudori,

Când dăm cu nasul de duhori

Dar punem botul, vrând-nevrând,

Cu spaima de popor flămând,

La fiecare surogat –

Adus de câte-un delegat

Al belitorilor de oi –

Deşi, apoi, e vai de noi,

Prin câte cazne înotăm,

Să mai trăim, să mai votăm,

Să mai visăm, să mai vedem,

Strocând în gând câte-un edem,

Sau câte-o bubă de import,

Şi iar mizăm pe calul mort.

 

IMANENTA RAZBUNARE

GEORGE TARNEA: Poeme suparate rau 

Bucuresti 1996

Imanenta răzbunare

 

Ceva, ceva tot pui deoparte

Din contrabanda cu stavrizi,

Sau cu juninci aproape moarte,

Sau cu moloz de cărămizi...

 

Doar fraieri să găseşti, la târlă,

Ori prin te miri ce târg obscur,

Şi bunăstarea curge gârlă,

Până de toţi te doare-n cur.

 

Deşi, cam trebuie să-ţi fie

Târşeală de codoşii traşi

Pe sfoară, cu vreo sindrofie,

Galantă pentru poteraşi...

 

Că dacă-şi pun în gând să scape

De hoitul tău mult prea anost,

Te-ascund frumos sub şapte ape,

Până se uită cine-ai fost.

 

Te fac piftie anonimă

Sub şapte straturi de ciment,

Fără să pară c-ar fi crimă

Aceste funest eveniment.

 

Şi-apoi vor relua comerţul –

Cinstit, cuminte şi curat –

Spălând cu şpriţul şi cu sperţul

Câte latrine ţi-au furat.

 

ANARHIA IERARHIEI

GEORGE TARNEA: Inedita 

Bucuresti cca 2002

 

Volum

Anarhia ierarhiei

 

Cum se leagă-n ierarhii,

După câte şi mai câte 

Jocuri false şi urâte,

Scopul sfintei anarhii.

 

Pe cei vechi îi vând cei noi,

Pe cei mari cei mici îi cară,

Într-o linişte precară

Printre munţii de gunoi.

 

Sub privirile cuminţi

Ale sfinţilor de cretă,

O restricţie secretă

Scoate gloatele din minţi.

 

Sare-n aer, pas cu pas,

Caruselul disperării

Şi, la vremea înserării,

Bâlciul intră în impas.

 

Nici nu ştii ce să mai faci

Cu măruntele impresii

Dintr-o lume de obsesii...

Scrii şi tremuri, plângi şi taci.

 

E un fel de pact formal

Cu puterile oculte

Care nu prea ţin s-asculte

Glasul vreunui om normal.

 

 

Inerentele plăceri

Din bordelul ideatic

Se reduc, în mod dramatic,

Însă cum şi cui să ceri

 

Compensaţii, cât de cât,

Pentru starea maladivă

Când şi grâul de colivă

Le stă zeilor de gât?

 

Unii tremură de frig,

Alţii tremură de frică

Prea uşor, de-un timp, se strică

Gaura de la covrig.

 

Dau cu moartea-n neamul prost

Comandaţi de oşti subtile,

Şi-nnoptarea de reptile

Poate, pot aşa a fost.

 

După ce, din zori de zi,

Se umflaseră în piele,

Şi-au pus piedici între ele,

Să se poată încălzi.

 

Ce să mai vorbim, atunci,

Despre cum cîrpim noi sacul

Şi ne facem fraţi cu dracul

Până-i obligăm pe prunci...

 

MUZA DEFECTA

GEORGE TARNEA: Inedita

Bucuresti 1991-2001

Volum

Muza defectă

 

Nu-mi spune mie, doamnă, cum se moare

Dintr-o iubire cu statut secret –

Mi-e trupul vlăguit de-atâta floare

Dar nu ascund nimic şi nu regret.

 

Abia mi-ajunge vremea pentru alte

Crucificări stupide şi groteşti,

În sfera suferinţelor înalte,

Prin care nici cu gândul nu pluteşti.

 

Sunt disponibil – la aceleaşi mize –

Şi încă foarte bun de împrumutat,

Din pricină de poftă sau de crize

Pentru un timp extrem de limitat.

 

Nu-mi spune mie, doamnă, cîte drame

Încap în carnea mea, definitiv,

Sunt bun de pus, cu porţia, în rame

Şi licitat ca un tablou votiv.

 

Dar nu prea cred să-ţi fie la-ndemână

Să-mi înţelegi legenda, în vreun fel,

De vreme ce prea suferi să-ţi rămână

Onoarea nepătată-ntr-un bordel.

 

Iubirea mea, oricum, nu-i de vânzare –

Mult prea nebun fiind şi prea măreţ –

Poţi să te-ntinzi de-acum din zare-n zare, 

Greşeala cu poetul n-are preţ...

 

Şi, tuturor o să le crape buza,

La gândul că vor da de gustul meu,

Strigând patetic: „Ce defectă-i Muza!”

Datoare mie, prin stigmat, mereu.

 

ELEGIA CEAIULUI

GEORGE TARNEA: Balada pentru vinul tanar 

Bucuresti 1981

 

Elegia ceaiului

 

Te-am iubit, Ludmila

cînd eram mai mic

oferindu-ţi zilnic

flori presate-n plic.

 

Te-am iubit în taină

cu tot visul meu

agăţat de sfoara

unui şubred zmeu.

 

Cînd săream pe ciotul

cailor de var

te-am iubit, Ludmila

lîngă samovar.

 

Tu-mi cîntai romanţe

pe maidanul surd –

eu ciopleam supliciul

unui zmeu absurd

 

Şi prin toată vara 

gropilor cu bozi

inventînd iubirea

te trăgeam de cozi.

 

Ce suave timpuri

prăbuşite-n vis –

unde sînt copiii

primului abis

 

Ce mai faci, Ludmila

cărui suflet plîngi

mica ta romanţă

cu genunchii frînţi?

Azi cînd sorb aroma

ceaiului ceresc

nici măcar în aburi

nu te regăsesc

 

Şi mă-ntorc la miezul

vîrstelor cu ploi

cînd striveam iubirea

sub genunchii goi.

 

Cîte lucruri simple

s-au topit de-atunci

întîmplări şi chipuri

zări, oraşe, lunci.

 

Nu mai e nici zmeul

nici supliciul cast –

doar tăcuta umbră

dintr-un vis prea vast.

 

Însorite cîmpuri

mai străbat şi-acum

dar nu-mi aflu pacea

gîndului nicicum.

 

Ce mai faci, Ludmila

în ce ploi te scalzi

şi-n ce iarbă luneci

cu genunchii calzi?

 

Flori de mări presate

oarbe flori de crin

mai păstrez şi astăzi

într-un colţ de scrin

 

 

Şi mai fug de-acasă

cînd îmi vine chef

să alerg prin ţara

ierbii de sidef.

 

Dar mă-ntorc statornic

lîngă-acelaşi ceai

plin de gust de toamnă

cum doar tu-mi făceai.

 

Împletind aiurea

flori de mucava

te-am iubit, Ludmila

foarte mult cîndva.

 

 

BALADA RAZBOAIELOR DESENATE

GEORGE TARNEA: Drumul domnului de roua

Bucuresti 1977

 

Balada războaielor desenate

 

Desenez războaie

pentru fiul meu

dar sfîrşitul este

reluat mereu

 

Ba greşesc o luptă

ba omit un pact

şi ratez finalul

fiecărui act

 

De-un soldat mi-e milă

să-l omor de tot

inventez victorii

dar mai mult nu pot

 

Fiul meu se plînge

mai ales cînd şterg

pacea către care

mă făceam că merg

 

Şi cînd zei războinici

scot porunci pe nări

fiul meu de treabă

suflă-n lumînări

 

 

LEGENDA CAMELOTULUI

GEORGE TARNEA: Drumul domnului de roua 

Bucuresti 1977

 

Legenda Camelotului

 

Surprinzător e jocul

surprinzătoare trapa

regina tolerează

călăul varsă apa

 

Iar doamnele din cadrul

suitei de onoare

cu nobil suflet calcă

sentinţele-n picioare

 

Stă regele-n derută

pe soclul său de nouri

şi resemnat oferă

bufonilor cadouri

 

Surprinzător e timpul

surprinzătoare sfera

persistă-n ştreang dogmatic

iubirea efemeră

 

De sub armuri se vede

cum trece fala verii

şi ruginesc prea iute

la gînduri cavalerii

 

Surprinzător e preţul

surprinzătoare cartea

un vrăjitor se joacă

prea insistent cu moartea

 

Potirul purităţii

se sparge-ntr-o vitrină

atins din întîmplare

de-o zînă clandestină

 

Surprinzător e visul

surprinzătoare clipa

cînd prea rotundă masa

îşi freamătă risipa

 

Cuceritori de jocuri

neinventate încă

poeţii doar pot scoate

o sabie din stîncă

 

Surprinzător e somnul

surprinzătoare flora

pe care o descrie

un grădinar cu ora

 

 

MARTEI

GEORGE TARNEA: Inalta Fidelitate

Bucuresti 1977

 

Martei

 

Minune fără nume

Şi ardere domoală

Ucigătoare miere

Şi mult rîvnit popas

Zăpada resemnării

Prin părul tău de smoală

Mai lasă cîte-o urmă

Cînd mai greşesc un pas

 

Dar fiecare cîntec

Prin grija ta rămîne

La fel de nalt şi tînăr

Sub caldele ninsori

Şi se opresc din strigăt

Pendulele bătrîne

Cînd ochii tăi cît cerul

Mă vindecă de nori.

 

 

BALADA BLONDELOR IUBIRI

GEORGE TARNEA: Inalta fidelitate 

Bucuresti 1977

 

Balada blondelor iubiri

 

Prea multe păsări cardinale

Între iluzii se rotesc

Contaminînd cu ascensoare

Misterul nostru pămîntesc

 

Îmbătrînim de fericire

Într-o mansardă fără flori

Dresînd păpuşi fără adresă

Pentru serbările din zori

 

Visăm frumos aceeaşi moară

Ascunsă-n tragicul bufon

Şi măcinăm aceleaşi lacrimi

Când dau părinţii telefon

 

Sîntem lucizi pînă la sînge

Nedespărţiţi pînă la cer

Şi nici nu ştiu după iubire

Ce se cuvine să-ţi mai cer

 

E prea frumos la tine-n suflet

E prea tîrziu la mine-n gînd

Împărtăşim aceeaşi taină

Dar nu se ştie pînă cînd

 

Cuvintele îşi pierd căldura

Într-un sărut de protocol

Şi tot mai vinovate păsări

Dau eşafoadelor ocol

 

Sub fruntea mea se face noapte

În ochii tăi se face zi

Şi renunţăm să mai cunoaştem

Ce stele ne-ar putea păzi

 

Pecetluim cu definiţii

Aceste stranii convorbiri

Rememorînd la despărţire

Balada blondelor iubiri.

 

PRIVELISTE FARA BUFON

GEORGE TARNEA: Inalta fidelitate

Bucuresti 1977

Privelişte fără bufon

 

Bufonul regelui de-o vreme

Sub lacăt e ţinut cu post

Curtenii n-au de ce se teme

Dar viaţa nu-şi mai află rost

 

Paharnicul răstoarnă cupa

Regina are insomnii

Armaşul trist cu toată trupa

Cultivă-n tunuri iasomii

 

Şi-n toată-această dezolantă

Privelişte fără bufon

Bătrînul rege de paiantă

Dă morţii primul telefon.

 

DESPRE FOTOGRAFII

GEORGE TARNEA: Scrisori de fiecare zi 

Bucuresti 1980

 

Despre fotografii

 

Cînd eram copil

toate îmi păreau

clădite altfel

o joacă dobîndirea pîinii

o joacă dobîndirea iubirii

o joacă dobîndirea înţelepciunii

 

Pentru fiecare anotimp

avem întipărită în suflet

cîte o fotografie

din care nu lipsea nimic

 

ELEGIA FOTOGRAFULUI DE ABERATII

GEORGE TARNEA: Balada pentru vinul tanar

Bucuresti 1981

Elegia 

Fotografului de aberaţii

 

Îmi rătăcesc prin sînge

parabolele nunţii

un du-te-vino criptic

de crime fără chip

şi mi se-ntorc maurii

sub tencuiala frunţii

cît ţine anarhia

furtunii de nisip.

 

Vedenii saprofite

se poartă peste ape

mă simt bogat în fluturi

mă ştiu bogat în timp

de orice zeu mi-e milă

dar pot lăsa să-mi scape

măcar odată liftul

spre cina din Olimp.

 

Sub stricte circumstanţe

respir în rezervaţii

o libertate amplă

cu sînge policrom

admir cultivatorii

de spini dintre ovaţii

şi-mpart aceeaşi pîine

mireselor de crom.

 

Erorile mă lasă

din ce în ce mai rece

vecinătatea nopţii

fiindu-mi de folos

cînd sabia lumină

de toată vina trece

şi ciopîrţeşte mitul

astralului colos.

 

 

CANTECUL JUCARIILOR PARASITE

GEORGE TARNEA: Scrisori de fiecare zi 

Bucuresti 1980

 

Cîntecul Jucăriilor părăsite

 

1

 

Nani, nani

urs de pluş,

ghem lălîu cu ochi răpuşi,

de a doua oară puşi

din doi nasturi cu căluş,

nepereche, lipiţi cîş

peste carnea rumeguş.

Vin acuş, nu vin acuş,

sînt atîtea-nchise uşi,

drum pierdut şi lung urcuş

pînă-n podul cu păpuşi.

Nani, nani,

urs de pluş.

 

     2

 

Copiii cresc, se fac părinţi,

alte-ntîmplări le trec prin minţi,

au şi probleme au şi bani

pot cumpăra un car de ani.

 

De jucării nu se ating,

mai pierd o luptă, mai înving,

mai dau de veste prin scrisori, 

mai trec şi-n moarte, uneori.

 

Părinţii sînt copii bolnavi – 

mult prea docili şi mult prea gravi

şi mult prea mulţumiţi că sînt

înscrişi de viaţă la cuvînt.

 

Printre prea multe-ntrebări

îşi duc copiii la serbări

şi le oferă drept cadou

vechi jucării cu pluşul nou.

 

Pun în balanţă ce-i de pus

un pas în jos, un pas în sus,

îndepărtîndu-se uşor

de jocul din copiii lor.

 

 

Nani, nani

urs de pluş,

scoate-ţi capul din culcuş

să te-ntreb ce-mi este-acuş – 

cal bătrîn, fără căluş,

plimb nepoţii între uşi

Nani, nani

urs de pluş.

 

JOCURI MEMORABILE

GEORGE TARNEA: Cantec pentru tara om

Bucuresti 1981

 

Jocuri memorabile

 

„Cine vine 

azi la tine

Domnişoară cu botine?”

 

„Vin vreo două-trei albine

din grădinile andine

să mănânce amandine!”

 

„Foarte bine, 

foarte bine,

dar te rog să-mi spui 

cu mine

cine se mai joacă, 

cine?”

 

„Un sprinţar

ţînţar, vecine,

vine-n zbor peste coline

din legendele eline

încărcat cu mandarine

şi smochine levantine

în cornete filistine

să se joace azi cu tine

de-a războaiele marine

printre crini şi crinoline.”

 

CU PRIVIRE LA IUBIRE

GEORGE TARNEA: Cu privire la Iubire - Poem Olograf in 50 de strofe 

Bucuresti 2015

 

Cu privire la Iubire

 

Urăsc iubirea din oficiu

Şi dogma fără postament,

Miresele de sacrificiu,

Şi gloria prin testament.

 

Urăsc lichelele spălate,

Şi sfinţii foarte urduroşi,

Convenienţa din palate,

Şi picoteala în galoşi.

 

Urăsc ochioşii cu simbrie,

Care pretind c-ar fi turişti,

Şi berzele intrate-n vrie,

Şi anarhiştii futurişti.

 

Urăsc tîmpenia gregară

Dintr-un slogan agitator,

Şi trenul fără nici o gară,

Şi şansa de–a muri dator.

...

 

 

CANTEC PENTRU FIUL MEU

GEORGE TARNEA: Cartea Clara

Bucuresti 1986

Cand foamea n-are margini
Celui sarac nu-i spune
Sa-si verse peste suflet
Un cer de ganduri bune.

Cand arde-ntreg pamantul
Celui bogat nu-i cere
Sa-si verse peste rana
O lacrima de miere.

Dar socoteste-n taina
Dupa tipicul mintii
De ce se sparge gheata,
De ce ne mor parintii.

Si-ai sa descoperi singur
La cuvenita vreme
Ca poate sta sub sabii
Doar cel ce nu se teme.